Potrivit avocatului Lucian Rogac, după decizia instanței, „Ministerele Justiției din Grecia și Republica Moldova urmează să se ocupe de procedurile tehnice și logistice”, transmite Ultimelestiri.md.
„Astăzi a fost luată o decizie importantă în privința extrădării domnului Vladimir Plahotniuc în Republica Moldova. În urma examinării documentelor din dosar și a acordului său de a fi extrădat, judecătorii Curții de Apel din Atena s-au pronunțat în favoarea extrădării. De acum încolo, Ministerele Justiției din Grecia și Republica Moldova urmează să se ocupe de procedurile tehnice și logistice”, a declarat avocatul Lucian Rogac.
Decizia instanței elene reprezintă o nouă etapă în procesul de revenire a lui Plahotniuc în Republica Moldova. Potrivit apărării, acesta intenționează să se prezinte în fața instanțelor naționale pentru a-și susține nevinovăția în dosarele penale deschise pe numele său.
De menționat că, pe 13 august, magistrații Curții de Apel din Atena au decis că Vlad Plahotniuc poate fi extrădat în Republica Moldova. Totuși, până la transmiterea cererii către Ministerul elen al Justiției, care va lua decizia finală, magistrații din Grecia urmează să examineze alte două solicitări privind extrădarea acestuia.
Vezi și: Plahotniuc, escortat și adus cu forța în fața judecătorilor din Atena

Un comentariu
Pingback: Rogac: Luni ar putea fi decisă extrădarea lui Plahotniuc în R. Moldova - Ultimele ştiri din Moldova