Administrația Institutului Mamei și Copilului subliniază că pe întreaga perioadă a internării, pacientul a beneficiat de monitorizare continuă din partea unei echipe multidisciplinare de medici, inclusiv a Anei Oglindă, fiind aplicate toate măsurile medicale necesare, transmite Ultimelestiri.md.
„După producerea acestui caz regretabil, autoritățile competente, împreună cu comisiile medicale de specialitate, au desfășurat investigații complexe pentru stabilirea tuturor circumstanțelor. Acestea au analizat evoluția clinică a pacientului și conduita medicală aplicată, confirmând existența unei afecțiuni genetice rare, cu evoluție extrem de rapidă și severă, concluzie susținută și de rezultatele investigațiilor de laborator efectuate în România”, au precizat reprezentanții Institutului Mamei și Copilului.
Ana Oglindă a activat la Institutul Mamei și Copilului în perioada 1989-2021, mai întâi ca șefă a Secției Reanimare Pediatrică și Toxicologie, iar ulterior a ocupat funcția de medic reanimatolog-anesteziolog.
În perioada 2020–2021 a condus Centrul „Mamei și Copilului”.
Începând cu anul 2002, Ana Oglindă activează și la Catedra Urgențe Medicale a USMF „Nicolae Testemițanu”, unde este conferențiar universitar.
Ana Oglindă este deputată din partea Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS). Primul mandat a fost câștigat în 2021.
