![]()
În pofida unei perioade extrem de complicate, cu război la frontieră și crize la nivel internațional, PAS a reușit să păstreze pacea, să aducă cele mai mari ajutoare financiare pentru țară obținute vreodată și să fie mereu alături de oameni. În 4 ani de guvernare, PAS a îndeplinit cea mai mare parte din angajamentele și promisiunile asumate. Am mărit de aproape 2 ori bugetul pentru familii cu copii, am majorat de 3 ori pensia minimă (de la 1188 de lei la 3055 de lei), am crescut salariile la profesori, medici, oameni de cultură, am alocat cele mai mari sume de bani pentru educație de la independență, am făcut cea mai mare investiție în sănătate, peste 3 miliarde de ei, am reparat de 3 ori mai multe drumuri decât anterior, peste 750 km, am construit 1420 de km de apeduct, 403 km de canalizare, 610 de rețele de iluminat stradal, am modernizat 265 de școli și grădinițe și am renovat peste 250 de parcuri și terenuri sportive.
Mai sunt multe de făcut. Dar pentru aceasta trebuie să menținem direcția corectă. Planul PAS pentru următorii 4 ani este ambițios, dar poate fi îndeplinit dacă avem o majoritate proeuropeană în Parlament:
- Pace și viitor – Vom semna Tratatul de Aderare la UE până în 2028
- Venituri mai mari – Vom dubla veniturile populației active (salariați în mediul privat, profesori, medici, polițiști, liber-profesioniști și mulți alții)
- Economie dezvoltată – De 2 ori mai mari vânzările de mărfuri și servicii autohtone în toată lumea
- Infrastructură modernă – Vom repara 3000 de km de drumuri în toată țara până în 2029, astfel încât toată rețeaua de drumuri naționale și regionale să fie într-o stare bună
- Tradiții – Vom crea un program de promovare a culturii și tradițiilor noastre, prin care vor fi finanțate evenimente din țară și din diasporă
Pe 28 de fiecare din noi depinde ce soartă vom avea. Votăm ca Moldova să rămână pe calea cea dreaptă – UE, pace, dezvoltare. Votăm PAS!
