Doi dintre alegători au declarat jurnaliștilor de la Rezina în obiectiv că au stat în ambuteiaj mai bine de o oră până au reușit să ajungă la secția de votare din orașul Rezina pentru a-și exercita dreptul de vot, transmite Ultimelestiri.md.
Imagini surprinse la ora 11:00 arată fluxul constant de oameni și mașini pe pod, confirmând mobilizarea sporită a alegătorilor din regiunea transnistreană.
Potrivit datelor Comisiei Electorale Centrale, până la 13:45, în unitatea teritorială din stânga Nistrului au votat 7.145 de persoane. Dintre acestea, 51,38% sunt femei (3.671) și 48,62% bărbați (3.474). Analiza pe grupe de vârstă arată că cea mai numeroasă categorie este cea a alegătorilor între 56 și 65 de ani (25,5%), urmată de cei între 36 și 45 de ani (19,1%) și de cei cu vârste cuprinse între 66 și 75 de ani (19,1%).
Tinerii între 18 și 25 de ani reprezintă doar 4,7% din votanți, în timp ce segmentul 26–35 de ani constituie 10,5%. Alegătorii peste 76 de ani au fost cei mai puțini prezenți la urne, cu doar 2,7% din total.
Amintim că în Republica Moldova astăzi au loc alegeri parlamentare. La urne sunt așteptați peste trei milioane de votanți, în Registrul de Stat al Alegătorilor fiind înscriși 3.299.396 de cetățeni cu drept de vot. Au drept de vot cei care au vârsta de 18 ani, împlinită inclusiv în ziua alegerilor. Secțiile de votare sunt deschise de la ora 07:00 până la 21:00.
Alegătorii din diasporă vor putea vota în 301 secții deschise peste hotare. Participarea este posibilă cu pașaportul moldovenesc, chiar și expirat, sau cu buletinul ori cartea de identitate, inclusiv cele provizorii.
Pentru alegătorii din regiunea transnistreană, autoritățile au deschis 12 secții de votare, care vor asigura participarea acestora la scrutinul din 28 septembrie.
Acestea sunt:
- Chișinău – Liceul Teoretic „Gheorghe Asachi”, str. București nr. 64 (37/1)
- Gura Bâcului, Anenii Noi – Casa de Cultură, str. Canaș Camzin nr. 12 (37/2)
- Anenii Noi – Liceul Teoretic „A. Straista”, str. Piața 31 August nr. 5 (37/3)
- Anenii Noi – Școala de Arte, str. A. Suvorov nr. 49 (37/4)
- Copanca, Căușeni – Primăria satului Copanca (37/5)
- Căușeni – Complexul Sportiv, bd. Mihai Eminescu nr. 29A (37/6)
- Chișinău – Facultatea de Inginerie Mecanică, str. Studenților nr. 9/8, bloc nr. 6 (37/7)
- Chișinău – Palatul Național „Nicolae Sulac”, str. Pușkin nr. 21 (37/8)
- Sănătăuca, Florești – Grădinița de copii (37/9)
- Rezina – Palatul raional de cultură, str. 27 August 1989 nr. 1, „A” (37/10)
- Rezina – Liceul Teoretic „Alexandru cel Bun”, str. 1 Mai nr. 11/1 (37/11)
- Răscăieți, Ștefan Vodă – IP Gimnaziul Răscăieți, str. Ștefan cel Mare (37/12)
