Convenția stabilește reguli clare pentru reciclarea navelor care au ajuns la finalul ciclului de exploatare, astfel încât procesul să se desfășoare în condiții de siguranță pentru oameni și cu un impact minim asupra mediului, transmite Ultimelestiri.md cu referire la moldpres.md.
„Aderarea la convenție va contribui la reducerea riscurilor pentru sănătatea umană și pentru mediu, consolidând totodată angajamentul Republicii Moldova de a aplica standarde internaționale moderne în domeniul maritim”, a declarat vicepremierul Vladimir Bolea, la ședința Guvernului.
Documentul prevede cerințe privind gestionarea materialelor periculoase aflate la bordul navelor, autorizarea instalațiilor de reciclare, precum și proceduri de inspecție și certificare pentru verificarea respectării standardelor de mediu și de siguranță.
Potrivit Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, prin această decizie, Republica Moldova își consolidează cooperarea cu Organizația Maritimă Internațională și își aliniază legislația la standardele internaționale și europene din domeniul transportului maritim durabil.
Proiectul urmează a fi transmis Parlamentului pentru examinare și aprobare.
