Potrivit ANSP, acidul boric și boratul de sodiu sunt interzise în produsele cosmetice, deoarece pot afecta funcția reproductivă și pot provoca iritații ale pielii sau ochilor, transmite Ultimelestiri.md.
De asemenea, triclosanul este permis doar în produsele care se clătesc, în concentrație de maximum 0,3%, fiind interzis în cele care rămân pe piele.
Printre produsele depistate ca neconforme se numără:
- „Teimurova Spray pentru picioare” (Rusia);
- „Teimurova Deo gel” (Rusia);
- „Cremă-pastă pentru picioare contra mirosului și transpirației” (Rusia);
- „911 Gricosept (gel-balsam)” (Rusia);
- „Teimurova pastă-cremă pentru picioare antitranspirație și miros” (Rusia).
Ca urmare a neregulilor depistate, ANSP a dispus interzicerea plasării pe piață a acestor produse, retragerea lor din comerț și rechemarea de la distribuitori și consumatori. Totodată, instituția recomandă cetățenilor care au cumpărat produsele respective să nu le utilizeze și să le returneze magazinelor de unde au fost achiziționate.
ANSP reamintește operatorilor economici obligația de a respecta cerințele legale privind plasarea pe piață a produselor cosmetice, pentru a asigura protecția sănătății publice.
