„A plecat dintre noi Ilie Ilașcu, un adevărat erou al Mișcării de Eliberare Națională, care a luptat cu toată ființa sa pentru libertate, pentru românism. Curajul său l-a transformat într-un simbol al rezistenței împotriva regimului separatist din stânga Nistrului și al afirmării identității românești. Transmit sincere condoleanțe familiei îndurerate și celor apropiați. Dumnezeu să-l odihnească în pace”, a scris Maia Sandu pe rețelele sociale, transmite Ultimelestiri.md.
Cu un mesaj în memoria lui Ilie Ilașcu a venit și președintele Parlamentului, Igor Grosu.
„Ilie Ilașcu – un luptător dârz și neclintit, un exemplu rar de demnitate și de identitate națională. A avut o soartă grea, fiind condamnat la moarte de regimul de la Tiraspol. Chiar și așa a rămas demn și curajos, oferind lumii întregi o lecție de dragoste față de neam și țară. Exprim condoleanțe rudelor și tuturor celor care l-au cunoscut”, a menționat Grosu.
Ilie Ilașcu s-a stins din viață ieri, 17 noiembrie. Familia și rudele au anunțat despre aceasta pe rețelele sociale, menționând că a rămas un exemplu de patriotism și demnitate pentru generații”.
