Studenții au concurat la trei probe: prezentarea facultății, tema pentru acasă în format video, dar și un dans. Fiecare echipă a venit cu idei originale, abordând inclusiv teme sociale și politice, transformând competiția într-un adevărat festival artistic, transmite Ultimelestiri.md cu referire la nordnews.md.
La categoria „Cei mai Carismatici” a câștigat echipa Facultății de Științe ale Educației, Psihologie și Arte.
„Mie, personal, mi-a plăcut această seară, deoarece ea unește toate facultățile la un loc și putem să-i susținem pe ei, dar și ei pe noi și să facem o atmosferă bună”, spune Nicoleta, participantă.
Reprezentanții Facultății de Litere au fost desemnați învingători la categoria „Cei mai artistici”.
„Să fiu sinceră, pregătirea a fost foarte complicată, dar a meritat. A fost foarte vesel și bine”, Maria, participantă.
Iar „bobocii” de la Facultatea de Științe Reale, Economice și ale Mediului au fost declarați „Cei mai Ingenioși”.
„Evident sunt emoțiile, care ne copleșesc pe fiecare dintre noi. Dar noi, cei de la facultatea de Științe Reale, Economice și ale Mediului, am lucrat atât de mult la minimizarea emoțiilor, ca să venim cu un produs cât mai bun pentru oaspeții noștri, pentru profesorii noștri, pentru colegii noștri”, menționează Sandu, participant.
Titlul de „Cei mai Magnifici” a revenit „bobocilor” de la Facultatea de Drept și Științe Sociale.
„Pot spune că noi nu am întâmpinat provocări, deoarece noi ne-am stabilit clar punctele noastre forte, ne-am stabilit cerințele și provocările pe care noi o să le întâlnim. Noi ne-am pregătit sistematic”, zice Anastasia, participantă.
Balul Bobocilor este o tradiție în lumea universitară, care consemnează talentul studenților și îi ajută să lege prietenii. Anul acesta, însă, tradiția a evoluat într-un festival al artei și al creativității.
„În acest an, am schimbat formatul în Student Fest, festival al talentelor și al artei, pentru că, deja, de câțiva ani, Balul Bobocilor la universitatea din Bălți s-a transformat, cu adevărat, într-un eveniment extraordinar, în care sunt implicați toți studenții de la cele patru facultăți. Am fost nevoiți să schimbăm formatul pentru a aduce cât mai multă culoare și cât mai multe lucruri interesante aici, în scenă”, Victor Grigor, șef Centru resurse pentru studenți și ghidare în carieră, USARB.
