Potrivit secretarului de stat, asigurarea interoperabilității complete în transportul feroviar necesită timp, deoarece nu se referă doar la infrastructură, ci și la materialul rulant și la certificarea personalului. Cadrul normativ european prevede posibilitatea ca statele să solicite derogări, iar Republica Moldova intenționează să utilizeze aceste mecanisme în mod justificat, transmite Ultimelestiri.md cu referire la IPN.
Cu sprijinul Uniunii Europene, autoritățile vor analiza întregul sistem feroviar și vor identifica standardele care trebuie implementate, precum și segmentele pentru care pot fi solicitate perioade de derogare. „Partenerii europeni înțeleg foarte bine aceste aspecte și ne oferă tot suportul necesar”, afirmă Mircea Păscăluță.
„Obiectivul de bază este ca Republica Moldova să fie pregătită să devină parte componentă a sistemului european de transport. Sistemul este extrem de complex și trebuie să fim gata să aplicăm aceleași reguli și standarde”, a menționat secretarul de stat al MIDR.
Potrivit acestuia, pe lângă alinierea normativă, Republica Moldova beneficiază deja de investiții europene în infrastructura feroviară. În premieră, țara va electrifica o primă porțiune de cale ferată, de la frontiera cu România până la stația feroviară Ungheni. Proiectul este finanțat 50% din fonduri nerambursabile oferite de Uniunea Europeană.
Pentru electrificarea primului tronson de cale ferată până la Ungheni, termenul estimat de finalizare este 2028.
