Obiectivul principal al proiectului este schimbul de experiență și implicarea tinerilor în acțiuni pentru protecția mediului, combaterea inegalităților și promovarea valorilor democratice europene, transmite Ultimelestiri.md.
Inițiativa s-a desfășurat pe două direcții principale:
• „Chișinăul Verde – Orașul pe care îl dorim”;
• „Vocea Egalității – Chișinăul fără bariere”.
La proiect au participat peste 100 de instituții – grădinițe, școli, licee, centre de tineret și consilii ale tinerilor – implicând aproximativ 2.500 de copii și tineri cu vârste între 14 și 35 de ani, alături de profesori, voluntari, funcționari publici și experți. De asemenea, au fost implementate peste 120 de proiecte locale.
Concluziile principale ale proiectului:
• Tinerii pot genera schimbări reale la nivel comunitar atunci când li se oferă platforme și contexte structurate;
• Proiectele de mediu și sociale dezvoltate de tineri au un impact vizibil – de la reducerea risipei la promovarea reciclării și incluziunii;
• Creativitatea tinerilor aduce perspective noi asupra problemelor existente, generând soluții inovative;
• Colaborarea între elevi, profesori și autorități întărește coeziunea comunitară și responsabilitatea civică;
• Implicarea tinerilor influențează prioritățile municipale și transformă ideile acestora în direcții concrete de dezvoltare durabilă.
