Pe lângă Lawrence, la întrevederea cu Dorin Junghietu și Gheorghe Hajder au mai venit reprezentanți ai mediului de afaceri din SUA. Misiunea diplomatică transmite că dialogul a vizat „următorii pași în implementarea proiectului de construcție”, transmite Ultimelestiri.md cu referire la realitatea.md.
„Linia Strășeni–Gutinaș, care urmează să fie construită cu asistența americană în valoare de 130 de milioane de dolari, va îmbunătăți infrastructura energetică a Republicii Moldova cu sprijinul companiilor americane”, se arată în precizările ambasadei SUA.
Linia electrică Strășeni – Gutinaș va avea lungimea de 190 de kilometri. Sistemul urmează să conecteze infrastructura din Republica Moldova, cea din România și rețeaua europeană, pentru a consolida securitatea energetică a țării.
