Instituția organizează miercuri, 29 noiembrie curent, o masă rotundă cu mai mulți profesori, dar și cu conducerea Federației Sindicale a Educației și Științei, transmite Ultimelestiri.md cu referire la realitatea.md.
„Între ora 08:45 – 09:00, în Sala mare de festivități, în timpul pauzei, toți angajații și organele abilitate își vor exprima poziție cu referire la problemele stringente din domeniu, și anume: necesitatea unor creșteri a veniturilor angajaților și necesitatea elaborării unor măsuri de protecție, inclusiv a cadrelor didactice, față de violența din școală etc.
Menționăm că în cadrul acțiunii de sensibilizare, veți avea ocazia să interacționați direct cu cadrele didactice și președinți ai FSEȘ din RM și CMC a FSEȘ, care mesaje de chemare la solidaritate întru soluționarea problemelor din sistemul educațional”, se arată în invitația expediată instituțiilor mass-media din țară.
Ultimelestiri.md amintește că R. Moldova înregistrează un deficit de 7.000 de cadre didactice, la nivel național, iar lipsa este compensată prin cumularea mai multor discipline de către un singur profesor.
