Potrivit proiectului, măsurile se aplică tuturor programelor de studiu din cadrul instituțiilor de învățământ profesional tehnic, superior, de formare a adulților și pentru formarea conducătorilor auto, transmite Ultimelestiri.md cu referire la IPN.
Documentul prevede completarea standardelor de acreditare cu obligația instituțiilor de a adopta politici clare de integritate academică, integrate în managementul strategic. Acestea trebuie să includă mecanisme de prevenire, identificare și sancționare a abaterilor, precum și programe de informare și instruire pentru elevi, studenți, cursanți și cadre didactice.
Instituțiile vor fi obligate să asigure evaluări corecte și transparente, să verifice originalitatea lucrărilor și să implementeze măsuri de prevenire a fraudei academice. În învățământul superior, se va solicita și monitorizarea periodică a respectării standardelor de conduită profesională de către personalul academic, precum și evaluarea eficienței politicilor de integritate.
MEC precizează că măsurile vizează consolidarea culturii integrității academice și creșterea responsabilității instituționale în asigurarea calității. După consultări, documentul urmează să fie examinat de Guvern.
