În cadrul unei emisiuni, artista a spus că din prima căsnicie are o fiică, Cătălina, iar legătura dintre cei doi foști parteneri continuă prin familie și nepoți, transmite Ultimelestiri.md cu referire la tv8.md.
„Drumurile noastre s-au separat pentru că până la urmă am înțeles că suntem oameni diferiți și am lăsat loc de bună ziua. Suntem oameni apropiați pentru că o avem pe Cătălina, avem nepoțeii și drumurile se intersectează prin prisma copiilor”, a declarat interpreta.
Irina Bivol a mărturisit că este singură de aproximativ 10 ani. Deși a încercat să își refacă viața personală, nu a reușit să accepte pe cineva alături.
„Viața mea emoțională actuală… îmi doresc să apară cineva în viața mea pe care să pot să îl accept, nu pur și simplu. De 10 ani de când sunt singură, pentru că înainte de asta am mai avut o încercare, nu am mai putut să mai primesc în viața mea pe nimeni. Îmi doresc acest lucru, dar doar dacă va fi un suflet cu care să rezonez, cu care să vibrez și care să împartă viața mea, să mă simtă”, a spus artista.
Cu toate acestea, interpreta afirmă că se simte împlinită și recunoscătoare pentru familia sa.
„Am de ce mă bucura, am o familie în preajma mea. Sunt fericită”, a adăugat Irina Bivol.
