Fiind întrebat dacă a devenit Republica Moldova mai bogată de când guvernarea a fost preluată de partidul PAS, Dumitru Alaiba a menționat că această perioadă nu este tocmai cea mai bună din punct de vedere a economiei, transmite Ultimelestiri.md.
„Nu e cea mai bună perioadă de a fi responsabil de economie și eu am știut despre acest lucru din prima zi în care am acceptat acest post. Însă, în același timp, acum este momentul să faci diferența dintre această stagnare pe care am văzut-o timp de decenii și o pregătire de un avânt economic, pentru că ambiția noastră nu este deloc mai joasă”, spune ministrul.
De asemenea, acesta susține că și alte țări din întreaga lume au fost în situația în care suntem acum noi.
„Aceeași Irlanda cu 40 de ani în urmă, Estonia cu 30 de ani, Georgia cu 20 de ani. Acum este timpul nostru de a pune la punct acele reforme curajoase, poate uneori mai greu de explicat, însă care vor oferi un impuls economic de care noi avem nevoie ca și țară. Noi știm ce avem de făcut”, a conchis Dumitru Alaiba.

Un comentariu
Pingback: Calmîc, despre situația economică din Republica Moldova: Toți sunt în așteptarea minunilor - Ultimele ştiri din Moldova