Potrivit IPRE, mesajul transmis oficialilor americani a fost că Republica Moldova reprezintă una dintre poveștile de succes ale securității europene, reușind în ultimii cinci ani să treacă de la statutul de „stat captiv”, aflat în sfera de influență a Moscovei, la o democrație rezilientă, transmite Ultimelestiri.md.
„Republica Moldova nu cere altora să-i rezolve problemele, ci solicită partenerilor să mențină, împreună, o linie care le servește interesele în egală măsură. Frontul de azi este hibrid, iar reziliența este prima linie de apărare”, a declarat Iulian Groza.
Punctul central al vizitei a fost dezbaterea publică „The U.S.-Moldova Partnership: A Conversation with Ambassador Vladislav Kulminski”, organizată de Stimson Center și deschisă de Rachel Stohl.
Înaintea dezbaterii, a avut loc o masă rotundă privată consacrată securității R. Moldova, reformelor interne și parteneriatelor internaționale. La discuții au participat Iulian Groza și Sanda Sandu.
În cadrul programului, directorul IPRE a avut întrevederi la Departamentul de Stat al SUA, precum și cu membri ai Congresului american și echipele acestora, inclusiv cu biroul congresmenei Deborah Ross, co-președintă a Caucusului Congresional pentru Moldova, cu congresmanul Mike Lawler și cu biroul senatoarei Jeanne Shaheen.
Discuțiile au vizat principalele priorități ale parteneriatului strategic, inclusiv securitatea și reziliența, securitatea energetică, diversificarea surselor de energie, securitatea cibernetică, combaterea criminalității transnaționale și a fluxurilor financiare ilicite, precum și sprijinul pentru Ucraina.
Totodată, oficialii au discutat și despre dosarul transnistrean, gestionat de R. Moldova prin politica sa de reintegrare, pe cale pașnică și în conformitate cu cadrul legal.
Separat de agenda organizată de Stimson Center, la invitația ambasadorului Vladislav Kulminski, Iulian Groza a avut o întrevedere și cu congresmena Virginia Foxx, dedicată relațiilor de peste 30 de ani dintre Republica Moldova și statul Carolina de Nord.
La Atlantic Council, Iulian Groza s-a întâlnit cu Ian Brzezinski, cu care a discutat despre arhitectura de securitate regională și despre ediția din acest an a Moldova Security Forum, programată pentru 8–9 octombrie la Chișinău.
Un alt punct important al vizitei a fost întrevederea cu reprezentanții World Justice Project, unde au fost puse bazele unui viitor parteneriat strategic cu IPRE. În acest context, părțile au discutat despre lansarea unui Rule of Law Index pentru Republica Moldova, planificat pentru această toamnă, în cadrul Forumului pentru Integrarea Europeană.
Potrivit IPRE, acest instrument ar urma să contribuie la monitorizarea independentă a progreselor Republicii Moldova în cadrul negocierilor de aderare la Uniunea Europeană, în special în ceea ce privește capitolele legate de justiție și statul de drept.
„Republica Moldova este un aliat strategic al Statelor Unite și una dintre poveștile de succes ale securității europene. O alegere democratică făcută sub presiune ține mai bine decât una făcută în confort. Rusia nu are drept de veto asupra alegerilor suverane ale Republicii Moldova”, a conchis Iulian Groza.
