Este vorba despre Ștefan Țurcanu, care a participat la jocul special dedicat biletului câștigător și a reușit să plece cu premiul de 390.000 de lei, transmite Ultimelestiri.md cu referire la ziua.md.
Potrivit organizatorilor, jocul a fost unul tensionat, iar tânărul s-a apropiat de marele premiu de 10.000.000 de lei, însă l-a ratat la limită.
Ștefan spune că suma totală câștigată în ultimele luni este rezultatul a două participări la jocurile organizate de Loteria Națională.
„Sunt super norocos. Am câștigat 200.000 de lei la Jocurile TV ale Loteriei Naționale, apoi încă 200.000 în bilet, plus alte 390.000 de lei la jocul special dedicat acestui bilet. În total – 790.000 de lei în doar câteva luni. Fericirea are un nume – sunt eu!”, a declarat tânărul.
Acesta a povestit că primul premiu, obținut în noiembrie 2025, i-a permis să-și ajute familia.
„Cu acei bani am reușit să-mi ajut fratele să-și repare casa. După aceea, am decis să-mi încerc din nou norocul. Emoțiile au fost incredibile când am văzut că am câștigat din nou”, a spus Ștefan.
Deși nu a reușit să obțină premiul cel mare, tânărul spune că își dorește să investească banii într-o locuință proprie.
„Vreau să-mi cumpăr propria locuință. Norocul poate veni când te aștepți mai puțin”, a mai declarat acesta.
Potrivit legislației în vigoare, câștigurile din loterie sunt impozitate cu 18%.
