În cadrul unui briefing de presă, deputata Ala Ursu-Antoci a afirmat că fondurile alocate actualului program sunt insuficiente, după ce s-a epuizat încă din primele luni ale anului, ceea ce ar demonstra, în opinia ei, o gestionare defectuoasă a resurselor publice, transmite Ultimelestiri.md cu referire la IPN.
Potrivit PSRM, tinerii din Republica Moldova se confruntă cu salarii reduse, costuri ridicate ale locuințelor și acces limitat la credite ipotecare, fiind astfel împinși spre emigrare sau chirii pe termen lung. În acest context, PSRM susține că statul ar trebui să își regândească prioritățile bugetare și să direcționeze mai multe resurse către sprijinirea tinerelor familii.
Din 1 aprilie nu mai pot fi depuse cereri în cadrul programului de stat „Prima Casă”. Ministrul finanțelor, Andrian Gavriliță, a precizat că bugetul programului pentru acest an a fost epuizat în primul trimestru. Demnitarul a declarat că instituția lucrează în prezent la revizuirea programului.
