Jurnalistul a fost găsit vinovat de participare la activitatea unei organizații declarate „indezirabile” în Federația Rusă. Este vorba despre „Fundația Carnegie”, pe platforma „Carnegie Politika” fiind publicate în mod regulat articolele sale despre regiunea transnistreană, transmite Ultimelestiri.md cu referire la point.md.
Instanța rusă i-a interzis, de asemenea, pentru o perioadă de trei ani, să desfășoare activități legate de administrarea site-urilor.
În prezent, Vladimir Soloviov locuiește și activează în Republica Moldova, unde moderează emisiunea „Puterea a patra” de la postul de televiziune N4.
Jurnalistul s-a născut în anul 1980, în regiunea Odesa din Ucraina, și și-a început cariera jurnalistică în Republica Moldova. Din 2005, a activat la Moscova ca reporter al ziarului „Kommersant”.
În perioada președinției lui Dmitri Medvedev, între anii 2008 și 2012, Soloviov a făcut parte din grupul jurnaliștilor acreditați pe lângă Kremlin.
De-a lungul carierei sale, acesta a relatat despre mai multe evenimente internaționale importante, printre care războiul ruso-georgian din 2008, protestele muncitorilor petroliști din Janaozen, Kazahstan, în 2011, manifestațiile din Belarus din 2020 și confruntările din Almatî, la începutul anului 2022.
Între 2012 și 2014, Vladimir Soloviov a condus publicația „Kommersant-Moldova”, iar ulterior a fondat portalul NewsMaker.md. În 2020, el a devenit editor al site-ului televiziunii ruse „Dozhd”, cunoscută pentru pozițiile sale critice față de autoritățile de la Moscova.
În martie 2026, Ministerul rus de Interne l-a dat în urmărire penală într-un dosar privind participarea la activitatea unei organizații „indezirabile”. Atunci, jurnalistul declara că dosarul ar avea legătură cu colaborarea sa cu publicația „Carnegie Politika”.
„Am scris acolo înainte de începerea războiului dintre Rusia și Ucraina și scriu și acum”, afirma Soloviov într-un mesaj publicat pe canalul său de Telegram.
În 2018, numele jurnalistului a fost inclus și în baza de date a site-ului ucrainean „Peacemaker”, care publică informații despre persoane considerate „dușmani ai Ucrainei”.
