Întâlnirea a avut loc în contextul celei de-a 28-a Conferințe a Guvernatorilor Băncilor Centrale din Țările Francofone, desfășurată la Phnom Penh, Cambodgia, în perioada 28-31 mai, transmite Ultimelestiri.md.
Anca Dragu a apreciat deschiderea Băncii Naționale a Belgiei pentru aprofundarea colaborării și sprijinul constant pentru transferul de experiență, reafirmând angajamentul BNM față de valorificarea și sustenabilitatea rezultatelor obținute în cadrul acestui parteneriat.
„Parteneriatul cu Banca Națională a Belgiei are un rol important în consolidarea stabilității macroeconomice și în implementarea reformelor structurale necesare în procesul de integrare europeană. Ne angajăm să continuăm acest dialog constructiv, care sprijină modernizarea sectorului nostru financiar, promovează inovația și contribuie la edificarea unei infrastructuri financiare sigure și reziliente, în deplină concordanță cu obiectivele noastre de integrare europeană”, a subliniat guvernatoarea BNM.
În context, Anca Dragu a evidențiat rezultatele obținute în procesul de transpunere a cerințelor europene în domeniul bancar și modernizarea cadrului de supraveghere prudențială. În acest sens, Banca Națională se află într-un stadiu avansat de evaluare a echivalenței cadrului prudențial al Republicii Moldova cu cel al Uniunii Europene, demers ce contribuie la consolidarea credibilității sectorului bancar din Republica Moldova.
Conferința Guvernatorilor Băncilor Centrale din Țările Francofone desfășurată la Phnom Penh, Cambodgia, reprezintă o platformă pentru promovarea dialogului și consolidarea cooperării dintre băncile centrale din spațiul francofon, oferind totodată un cadru pentru dezbaterea temelor de actualitate ce țin de domeniul politicii monetare și al cooperării financiare internaționale.
