În ultimii ani, numărul acestor centre este în creștere, mai multe raioane, precum Telenești, Strășeni și Sângerei, deschizând centre noi sau modernizând serviciile existente, transmite Ultimelestiri.md cu referire la studio-l.online.
Din luna iunie 2025, în raionul Anenii Noi activează un centru de zi pentru persoanele vârstnice. 132 de vârstnici și persoane cu dizabilități din raionul Anenii Noi beneficiază de servicii de asistență socială în cadrul acestui centru. Persoanele singuratice și cele cu multiple probleme de sănătate vin aici din tot orașul pentru a primi o masă caldă, dar și pentru a beneficia de asistență psihologică și ergoterapie.
În localitate a fost creat și un grup de voluntari care livrează la domiciliu, pentru beneficiarii aflați în imposibilitatea de a se deplasa, bucatele pregătite în cadrul centrului.
Natalia Golic, bucătăreasă la Centrul de Zi din Anenii Noi, spune că zilnic meniul este diferit, iar beneficiarii sunt mulțumiți de serviciile oferite.
Centrul de zi din Anenii Noi oferă servicii sociale fiecărui beneficiar timp de 120 de zile pe an.
![]()
![]()
