Anunțul a fost făcut de directorul Agenției Servicii Publice, Mircea Eșanu, care a menționat în cadrul unei emisiuni că în unele state europene regulile sunt și mai stricte pentru șoferii vârstnici, transmite Ultimelestiri.md cu referire oa moldova1.md.
„În unele state europene care își iau treaba extrem de serios, după vârsta de 75 de ani verificările se fac chiar în fiecare an sau o dată la doi ani. Poți să ai permisul, dar concluzia medicului îți poate suspenda dreptul de a conduce”, a explicat șeful ASP.
Măsura coincide cu lansarea noului model de permis de conducere, care a intrat oficial în circulație pe 28 mai. Documentul include 46 de elemente de securitate și un cod QR care permite verificarea instantanee a autenticității permisului, inclusiv peste hotare.
În Uniunea Europeană nu există o limită maximă de vârstă pentru conducătorii auto, însă după împlinirea vârstei de 70 de ani permisele sunt reînnoite mai frecvent. De exemplu, în România, șoferii de peste 70 de ani trebuie să își reînnoiască permisul la fiecare cinci ani, iar cei care au depășit vârsta de 80 de ani – la fiecare doi ani.
