Potrivit acesteia, Republica Moldova a primit miercuri o scrisoare oficială prin care este invitată să își prezinte poziția de negociere pentru deschiderea primului cluster de negocieri privind aderarea la Uniunea Europeană, transmite Ultimelestiri.md.
Documentul, semnat de președinta Comitetului Reprezentanților Permanenți ai statelor membre ale UE, ambasadoarea Ciprului Christina Rafti, arată că Uniunea Europeană consideră Republica Moldova suficient de pregătită pentru a începe negocierile pe Clusterul 1 – „Fundamentele”, după evaluarea îndeplinirii criteriilor de deschidere.
„Astăzi au fost făcuți noi pași importanți, sub Președinția cipriotă a Consiliului UE, pentru avansarea formală a procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană”, a scris Cristina Gherasimov.
Viceprim-ministra a subliniat că decizia reprezintă un semnal că extinderea rămâne o prioritate strategică pentru Uniunea Europeană și că Republica Moldova continuă să beneficieze de sprijin pentru parcursul său european.
Potrivit acesteia, în perioada următoare vor continua discuțiile la nivelul Consiliului UE pentru finalizarea procedurilor necesare deschiderii oficiale a primului cluster de negocieri.
Cristina Gherasimov a menționat că Republica Moldova este pregătită să avanseze pe baza propriilor merite și că fiecare etapă parcursă apropie țara de obiectivul strategic al aderării la Uniunea Europeană.
![]()
![]()
