Alegerile au avut loc pe 3 iunie, la Atena, în cadrul celei de-a 65-a reuniuni a comitetului. Potrivit ANRE, desemnarea s-a făcut prin vot secret, cu sprijinul a cel puțin două treimi dintre membrii structurii, conform regulilor interne ale ECRB, transmite Ultimelestiri.md cu referire la moldova1.md.
Comitetul reunește autoritățile de reglementare din mai multe state din regiune, inclusiv Ucraina, Republica Moldova, Georgia, Albania și Serbia, și are rolul de a sprijini dezvoltarea unor piețe energetice competitive și armonizate cu normele Uniunii Europene.
Mandatul de președinte este de doi ani și este exercitat de regulă de conducătorii autorităților naționale de reglementare din statele membre.
ANRE califică alegerea lui Alexei Taran drept o confirmare a rolului activ al Republicii Moldova în cadrul Comunității Energetice și a contribuției sale la cooperarea regională în domeniul energetic.
Instituția mai subliniază că acest mandat reflectă aprecierea de care se bucură autoritatea de reglementare de la Chișinău la nivel regional, dar și progresele înregistrate în procesul de integrare în piața energetică europeană.
