Soții Nepotu au luat decizia de a adopta după ce, timp de mai mulți ani, nu au reușit să mai aibă copii, pe lângă fiul lor, Teo. În primăvara anului 2024, au început procedurile de adopție și au depus actele necesare la Direcția Asistență Socială și Protecția Familiei din raionul Ialoveni, transmite Ultimelestiri.md cu referire la europalibera.org.
„Să aduni dosarul nu e complicat, doar că noi nu știam pașii exacți. Erau proceduri care durează mai mult și altele care durează mai puțin. Noi am început invers, cu actele pe care le puteam obține repede, și până erau gata cele care durau mai mult, deja primele nu mai erau valabile”, povestește Iulia Nepotu.
Inițial, cei doi își doreau să adopte un copil cu vârsta de până la trei ani. Ulterior, au extins criteriul până la șase ani, însă timp de nouă luni au primit doar două liste de copii care nu corespundeau așteptărilor lor.
Potrivit autorităților, majoritatea solicitanților caută copii mici, sănătoși și fără frați sau surori. Șefa Direcției de îngrijire alternativă și adopție din cadrul Direcției pentru Protecția Drepturilor Copilului a municipiului Chișinău, Olga Zaharia, explică faptul că multe familii evită grupurile de frați din cauza spațiului limitat sau a temerii că nu vor putea gestiona comportamentul copiilor mai mari.
Momentul decisiv a venit atunci când soții Nepotu au mers să depună personal dosarul la Chișinău. Acolo au aflat că nu existau copii mici disponibili pentru adopție, însă li s-au propus patru frați: Damian, Daniela, Daria și Matei.
„Ne-am gândit că sunt mulți, de vârstă mică și sunt în perioada în care au cea mai mare nevoie de afecțiune”, își amintește Iulia Nepotu.
La acea vreme, cel mai mic dintre copii, Matei, avea doar un an și șapte luni, iar Damian, fratele cel mare, avea șase ani.
Înainte ca adopția să fie finalizată, familia i-a vizitat zilnic timp de 28 de zile la centrul de plasament, conform procedurilor legale. Perioada de acomodare i-a ajutat atât pe copii, cât și pe viitorii părinți să se cunoască mai bine.
„Chiar de atunci ne-au spus mama și tata”, povestește femeia.
Adaptarea nu a fost ușoară. Obișnuiți cu liniștea unei case în care locuia doar fiul lor adolescent, Iulia și Andrei Nepotu s-au trezit peste noapte într-o familie cu cinci copii. Între timp, Teo a plecat la studii în Chișinău, iar cei patru frați au devenit centrul atenției.
Iulia Nepotu spune că cea mai mare provocare rămâne relația cu Damian, care a petrecut patru ani într-un centru de plasament și s-a obișnuit să aibă grijă de frații săi.
„Are o personalitate autoritară și, când a venit aici, i-a fost greu să se adapteze, să asculte, să înțeleagă că nu este cuvântul lui ultimul”, explică ea.
Astăzi, cei patru copii locuiesc într-o casă cu curte, au camerele lor, jucării și, mai ales, afecțiunea unei familii. Damian este un copil blond cu ochi albaștri și un caracter mai rezervat. Daniela și Daria sunt mereu în preajma mamei, iar mezinul Matei preferă să stea în brațele tatălui.
Soții Nepotu spun că experiența adopției i-a schimbat profund.
„Am devenit mai puternică, am mai multă poftă de viață. Înainte, viața noastră era monotonă”, a mai spus Iulia Nepotu.
La rândul său, Andrei Nepotu spune că a învățat ce înseamnă răbdarea.
„Credeam înainte că eram puternic. Nu, acum sunt. Am devenit mai răbdător. Înainte nu suportam gălăgia sau ca cineva să se bage în lucrurile mele, dar acum am înțeles că ei sunt suflete care vor să descopere și, dacă nu vor face asta lângă noi, atunci unde?”, spune bărbatul.
Totodată, femeia îi încurajează pe cei care se gândesc la adopție să nu se lase influențați de prejudecăți.
„Mulți se tem că nu vor putea iubi un copil străin, dar anume la asta nu trebuie să se gândească. Odată ce au pornit pe calea asta, trebuie să meargă înainte. Dacă ajungi să faci cunoștință cu copilul, înseamnă că este al tău. Noi am simțit cu inima că ei sunt ai noștri”, afirmă femeia.
Potrivit Direcției pentru Protecția Drepturilor Copilului a municipiului Chișinău, în prezent 72 de copii au statut de copil adoptabil, dintre care 38 sunt fete și 34 băieți. Dintre aceștia, 30 au frați sau surori. Vârsta copiilor variază între 2 și 17 ani, iar alți 13 se află în prezent în proces de adopție.
Datele autorităților arată că în anul 2024 au fost adoptați 16 copii în municipiul Chișinău, în 2025 – 11 copii, iar în primele luni ale anului 2026 – opt copii.
Procesul de adopție durează, în medie, aproximativ un an și este confidențial. Un adoptator trebuie să fi aibă minimum 25 de ani, și cel mult 58. Dosarul trebuie să conțină cazierul judiciar, certificatul de salarizare, caracteristica de la locul de muncă, acte ce demonstrează că are în proprietate un imobil sau contractul de chirie și o serie de analize medicale.
