Declarațiile au fost făcute în contextul procesului aflat pe rolul CSJ, care vizează anularea acordurilor prin care Ministerul Culturii a transmis în folosință Mitropoliei Moldovei edificii bisericești cu statut de monument protejat, transmite Ultimelestiri.md cu referire la tvrmoldova.md.
„Ceea ce vreau eu să dau asigurări este că indiferent de decizia ce se va lua nu înseamnă că de mâine preotul sau parohia care este în biserică va trebui să plece și slujbele nu vor mai avea loc”, a declarat Cristian Jardan în cadrul unei emisiuni.
Potrivit ministrului, chiar dacă instanța va decide anularea acordurilor contestate, procesul de reglementare a situației juridice a lăcașurilor de cult va fi unul de lungă durată. În primul rând, autoritățile vor trebui să inventarieze toate edificiile vizate și să clarifice statutul juridic al fiecăruia.
Jardan a precizat că Ministerul Culturii nu are capacitatea de a administra direct aproape 800 de monumente istorice, motiv pentru care acestea vor continua să fie oferite în folosință comunităților religioase. În acest sens, instituția elaborează un regulament care va stabili procedura de acordare a dreptului de folosință.
Ministrul a subliniat că autoritățile încearcă să evite apariția unor conflicte similare celui de la Dereneu și că noul regulament va fi elaborat în consultare cu reprezentanții cultelor religioase.
„Este un proces complicat și delicat, care necesită răbdare, atenție și mult calm. Vorbim despre patrimoniu, dar și despre credința oamenilor și comunități întregi”, a declarat acesta.
Potrivit lui Cristian Jardan, chiar dacă Curtea Supremă de Justiție va pronunța o hotărâre definitivă, este puțin probabil ca până la sfârșitul anului să existe schimbări semnificative privind dreptul de folosință asupra bisericilor.
„E un număr enorm, trebuie să mergi la cadastru să depui cerere pentru ridicarea dreptului de folosință. Trebuie să mergi pe fiecare dosar, asta durează. Este o situație foarte delicată pentru societate când vorbim despre biserică, credința oamenilor. Noi nu putem și nu avem dreptul să intervenim în forță. Acum sunt 800 de cazuri. De conflict sunt câteva, nu ne dorim să mărim acest număr. Tocmai de aceea luăm pe pași. Facem inventarierea, după care, în baza regulamentului pe care îl vom aproba în consultare cu cultele, fiecare parohie va începe demersurile de înregistrare a dreptului de folosință”, a explicat ministrul.
Acesta a accentuat că orice decizie privind folosirea lăcașurilor de cult trebuie să țină cont în primul rând de voința comunităților locale.
„Îndemn de fiecare dată la calm, pentru că până la urmă este vorba despre oameni. Comunitățile ar trebui să decidă în mare parte și cred că ele înseși au decis deja într-un fel sau altul”, a spus Jardan.
Joi, 4 iunie, Curtea Supremă de Justiție a examinat dosarul dintre Mitropolia Basarabiei și Ministerul Culturii, într-un litigiu care vizează dreptul de folosință acordat Mitropoliei Moldovei asupra a peste 800 de biserici și monumente istorice din Republica Moldova. După ședință, magistrații s-au retras pentru deliberare, iar decizia urmează să fie publicată în termen de 15 zile.
Litigiul are la bază două acorduri semnate între Ministerul Culturii și Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove. Primul datează din 4 ianuarie 2003 și prevedea transmiterea în folosință a edificiilor bisericești cu statut de monument protejat. Al doilea a fost semnat la 10 noiembrie 2008 și viza transmiterea în folosință și protecție a mănăstirilor monumente de importanță națională.
Începând cu anul 2010, Mitropolia Basarabiei a contestat în instanță cele două acorduri, solicitând anularea acestora.
