Deși ambele selecționate își asiguraseră deja promovarea în play-off-ul Grupei Mondiale II, confruntarea directă a stabilit câștigătoarea grupei. „Tricolorii” s-au impus cu scorul general de 2-0, transmite Ultimelestiri.md cu referire la realitatea.md.
Potrivit Ministerului Educației, în primul meci de simplu, Ilie Snițari l-a învins pe Rihard Neimanis în două seturi, scor 6-4, 7-5. Ulterior, Radu Albot a obținut victoria în fața lui Robert Strombachs, scor 6-3, 6-2, aducând punctul decisiv pentru echipa Moldovei.
Anterior duelului cu Letonia, selecționata Republicii Moldova a înregistrat trei victorii consecutive: 2-1 cu Macedonia de Nord, 3-0 cu Georgia și 3-0 cu Kosovo.
În urma acestor rezultate, Republica Moldova și-a asigurat calificarea în play-off-ul Grupei Mondiale II a Cupei Davis, fază a competiției care se va disputa anul viitor, urmând ca adversara să fie stabilită prin tragere la sorți.
Organizarea meciurilor din Grupa a III-a a Zonei Europa la Chișinău a fost posibilă cu sprijinul financiar al Ministerului Educației și Cercetării.
