'Există factori obiectivi, factori fundamentală și factori situaționali: cerere sezonieră ridicată și lucrări intensive în agricultură, care coincid cu lucrări de mentenanță neprevăzute la rafinării', a afirmat Sechin, un apropiat al președintelui Vladimir Putin, transmite Ultimelestiri.md cu referire la agerpres.ro.
Atacul asupra unei rafinării din sed-estul Moscovei, operată de Gazprom Neft, a fost al doilea în trei zile, ca parte a campaniei prin care Ucraina încearcă să lovească industria petrolieră, ale cărei venituri ajută la finanțarea efortului de război al Rusiei. Tuapse, rafinăria Rosneft de la Marea Neagră, a fost de asemenea lovită iar operațiunile au fost oprite în aprilie.
Sechin a spus că rețeaua Rosneft de peste 3.000 de benzinării operează normal. Rosneft aprovizionează prioritar piața internă cu combustibil, și nu exportă carburanți.
'În actualele condiții, garantăm aprovizionarea cu combustibil către facilitățile importante social, companiile de stat, firmele din industrie și agricultură. Nu există practic restricții privind alimentarea cu combustibil la benzinăriile noastre', a dat asigurări șeful Rosneft.
Vineri, un martor a declarat pentru Reuters că angajații de la unele benzinării Rosneft din regiunea Moscovei le spuneau clienților că nu este posibilă alimentarea cu combustibil din motive tehnice și le cereau să revină în câteva ore.
Joi, Autoritatea pentru concurență din Rusia (FAS) a solicitat explicații de la un important distribuitor cu amănuntul de benzină din Moscova, după ce acesta a majorat prețurile la benzina cu cifra octanică 95 cu 19% în ultima săptămână.
FAS a trimis a trimis solicitarea către Neftmagistral, o companie care administrează aproximativ 100 de benzinării în regiunea Moscova și în capitala Rusiei.
Creșterea prețurilor la pompă vine după atacurile ucrainene cu drone asupra unei rafinării din Moscova, care aprovizionează regiunea Moscovei cu combustibil. Neftmagistral a refuzat să comenteze solicitarea autorității de reglementare.
Prețul benzinei cu cifra octanică 95 în rețeaua Neftmagistral era joi de aproximativ 95 de ruble (1,30 dolari) pe litru, în creștere de la aproximativ 80 de ruble pe litru în data 15 iunie.
Regiunea Moscovei a fost scutită până acum de întreruperile de aprovizionare cu combustibil care au afectat alte regiuni rusești, după atacurile ucrainene cu drone asupra rafinăriilor din ultimele luni.
Jurnaliștii Reuters nu au văzut cozi la benzinăriile din Moscova, iar giganții petrolieri ruși care operează benzinării în Moscova au afișat pe site-urile lor prețuri mult mai mici decât cele ale Neftmagistral. Rosneft a informat că litrul de benzina cu o cifră octanică 95 la benzinăriile sale din Moscova costa joi 73,6 ruble.
