Pe măsură ce valurile de căldură devin tot mai frecvente și mai intense, cercetătorii analizează modul în care diferite civilizații s-au adaptat, de-a lungul secolelor, la temperaturi extreme. Obiceiuri precum siesta, alegerea anumitor tipuri de îmbrăcăminte sau tehnicile tradiționale de răcire a locuințelor sunt privite astăzi ca surse valoroase de inspirație, chiar dacă nu pot reprezenta singure o soluție pentru climatul actual, transmite Ultimelestiri.md cu referire la mediafax.ro.
Subiectul a intrat și în atenția autorităților. În vara anului 2023, în timpul unui sezon marcat de temperaturi ridicate și secetă, ministrul german al Sănătății de la acea vreme, Karl Lauterbach, propunea ca Germania să preia modelul Spaniei și să introducă pauze mai lungi la prânz, considerând că o astfel de organizare a programului de lucru ar avea beneficii medicale pentru numeroase profesii.
Haine diferite pentru tipuri diferite de căldură
Studiile din antropologie, ecologie și medicină arată că nu există o singură strategie universală de adaptare la căldură. Comunitățile umane și-au construit propriile soluții în funcție de climă, umiditate, resursele disponibile și condițiile sociale. În regiunile aride, precum Sahara sau Peninsula Arabică, populații precum tuaregii și beduinii au purtat timp de secole haine largi din lână. Deși materialul este gros, croiala foarte lejeră permite circulația aerului și creează un strat izolator între piele și temperaturile extreme, protejând în același timp de radiațiile solare și de deshidratare.
Un studiu publicat în revista Nature încă din 1980 a arătat că, în cazul beduinilor, culoarea hainelor – albă sau neagră – influențează foarte puțin cantitatea de căldură care ajunge la piele, deoarece surplusul absorbit de materialul închis la culoare se disipă înainte de a încălzi corpul. În schimb, în regiunile tropicale și foarte umede din Asia de Sud, Asia de Sud-Est, America de Sud sau Australia, oamenii au preferat haine ușoare din bumbac, in sau mătase. În aceste zone, transpirația se evaporă mai greu, iar materialele subțiri favorizează răcirea naturală a organismului.
Arhitectura care răcea clădirile fără aer condiționat
Interesul cercetătorilor s-a îndreptat în ultimii ani și spre tehnicile tradiționale de răcire pasivă a locuințelor. Printre cele mai cunoscute exemple se numără „turnurile vântului” (badghir), construite de secole în Iran și în alte regiuni din Asia Occidentală și Africa de Nord. Aceste structuri înalte captează curenții de aer și îi direcționează în interiorul clădirilor, răcind încăperile fără consum de energie electrică. Astăzi, ele sunt considerate în mare parte vestigii ale trecutului, fiind înlocuite de instalațiile moderne de climatizare, însă specialiștii le studiază din nou ca exemple de arhitectură sustenabilă.
Adaptarea are limite
Autorii mai multor cercetări atrag însă atenția că adaptările culturale nu trebuie privite ca soluții miraculoase. Modul în care oamenii s-au îmbrăcat, și-au construit locuințele sau și-au organizat viața nu a fost influențat doar de temperatură, ci și de factori economici, religioși, sociali sau de disponibilitatea materiilor prime. În plus, corelațiile dintre climă și anumite comportamente culturale pot fi înșelătoare, deoarece alte variabile pot explica aceleași diferențe dintre societăți.
Căldura extremă provoacă sute de mii de decese
Tot mai mulți experți avertizează că experiențele istorice sunt utile, dar nu pot înlocui măsurile moderne de adaptare la schimbările climatice. Potrivit celor mai recente estimări citate de sursă, căldura extremă provoacă, în medie, aproximativ 546.000 de decese anual la nivel mondial, dintre care circa 175.000 în Europa. În multe situații, mai ales în cazul persoanelor vulnerabile, tehnologiile moderne și soluțiile structurale rămân indispensabile pentru limitarea efectelor temperaturilor extreme.
