Ministrul de Interne, Daniella Misail-Nichitin, a remarcat nivelul ridicat al relațiilor dintre Republica Moldova și Polonia și cooperarea strânsă dintre instituțiile relevante ale celor două țări, transmite Ultimelestiri.md cu referire la infotag.md.
În cadrul discuțiilor au fost discutate domenii-cheie de cooperare, inclusiv securitatea cibernetică, combaterea criminalității organizate, transformarea digitală, gestionarea frontierelor, combaterea migrației ilegale, protejarea infrastructurii critice și răspunsul la crize.
De asemenea, s-a menționat că sprijinul Poloniei prin diverse proiecte contribuie la consolidarea capacității instituționale a Republicii Moldova și la îmbunătățirea securității cetățenilor.
Părțile și-au reafirmat intenția de a continua dezvoltarea unui parteneriat bazat pe încredere, schimb de experiențe și obiective comune în domeniile securității și integrării europene.
