La 29 iunie 2026, inspectorul de integritate a dispus inițierea controlului privind respectarea regimului juridic al declarării averii și intereselor personale în privința magistratei în urma unei sesizări înregistrate la ANI la 19 iunie, transmite Ultimelestiri.md cu referire la tvrmoldova.md.
Potrivit procesului-verbal, în etapa verificării prealabile au fost analizate declarațiile de avere și interese personale ale judecătoarei pentru perioada 2021-2026, precum și informațiile disponibile în bazele de date ale instituțiilor statului.
Inspectorul de integritate menționează că, pentru o evaluare completă a concordanței dintre veniturile obținute și modificările patrimoniale, s-a considerat justificată inițierea controlului atât în privința judecătoarei, cât și a membrilor familiei acesteia.
Ce a declarat magistrata pentru anul 2025
Potrivit declarației de avere și interese personale pentru anul 2025, Eugenia Culinca a indicat venituri salariale de 352.653 de lei obținute de la Judecătoria Chișinău și 4.200 de lei din activitatea desfășurată în cadrul Institutului Național al Justiției.
În același an, magistrata a declarat venituri de aproximativ 35.800 de euro din vânzarea unor mijloace de transport. Totodată, aceasta a declarat și 60.000 de lei obținuți din darea în locațiune a unui spațiu comercial.
Declarația de avere mai arată că familia deține mai multe terenuri, o casă de locuit cumpărată anul trecut evaluată la 150.000 de euro, o cotă de jumătate dintr-o altă casă de locuit și un spațiu comercial. Familia sa deține mai multe autovehicule și motociclete, printre care un BMW X5, un Renault Master, o Toyota RAV4 și două motociclete Honda Gold Wing.
Numele judecătoarei Eugenia Culinca a devenit cunoscut opiniei publice în urma unui incident violent produs în timpul exercitării funcției. Cel mai recent caz a avut loc la 15 ianuarie 2026, în incinta Judecătoriei Chișinău, unde magistrata a fost agresată de o justițiabilă, Alina Iațco.
