Potrivit unor reportaje realizate la fața locului, autoritățile încearcă să gestioneze deficitul prin livrarea unor cantități mici de combustibil către un număr cât mai mare de benzinării, pentru a evita închiderea completă a acestora. Totuși, până când șoferii ajung la stațiile unde aplicațiile indică existența benzinei, stocurile sunt adesea deja epuizate, transmite Ultimelestiri.md cu referire la moldova1.md.
În jurul benzinăriilor a apărut și o piață neagră. Unii comercianți vând combustibil din canistre la prețuri de până la trei ori mai mari decât cele practicate la pompă. În timp ce unii conducători auto acceptă să cumpere, alții refuză de teama calității îndoielnice a benzinei.
Dacă până nu demult principala nemulțumire a rușilor era scumpirea carburanților, acum problema este găsirea benzinei, indiferent de preț. În unele benzinării, un litru costă aproximativ 100 de ruble, iar pe piața paralelă prețul ajunge la 300–350 de ruble.
Potrivit presei, deficitul afectează în prezent zeci de regiuni din Federația Rusă. Guvernul analizează inclusiv revenirea la comercializarea unor tipuri de carburanți cu standarde de mediu inferioare și negociază importuri de benzină din Kazahstan pentru a acoperi lipsa de pe piața internă. În peste 50 de regiuni au fost introduse restricții la vânzarea combustibilului către populație, iar în Crimeea ocupată vânzarea către persoanele fizice a fost suspendată complet.
![]()
![]()
