Potrivit autorităților, regulamentul introduce cerințe tehnice privind stabilitatea navelor, aplicabile atât celor noi, cât și celor aflate deja în exploatare. Documentul stabilește inclusiv modul în care va fi evaluată stabilitatea unei nave în cazul producerii unei avarii, transmite Ultimelestiri.md.
Totodată, noile reguli prevăd cerințe referitoare la certificarea navelor, recunoașterea certificatelor emise și controalele efectuate de Agenția Navală.
Regulamentul se va aplica atât navelor care navighează sub pavilionul Republicii Moldova, cât și celor înregistrate sub pavilion străin, dacă efectuează curse regulate către sau dinspre porturile țării.
Potrivit Guvernului, măsura face parte din procesul de armonizare a cadrului normativ național cu legislația Uniunii Europene și cu standardele internaționale în domeniul siguranței maritime.
