Istoricul a amintit că, pe 6 iulie 1949, cu aprobarea liderului sovietic Iosif Stalin, conducerea Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești a organizat Operațiunea „Sud”, cea mai amplă deportare în masă din istoria Basarabiei, în urma căreia peste 35.000 de persoane au fost trimise în Siberia, transmite Ultimelestiri.md cu referire la moldova1.md.
Potrivit profesorului, decizia deportărilor a fost aprobată la 6 aprilie 1949 printr-o hotărâre a Consiliului de Miniștri al Uniunii Sovietice, prezidat de Iosif Stalin.
„Dacă propaganda rusă susține că Stalin nu a știut, este un fals. Stalin a participat direct la semnarea deciziei 12.90.467 SS. În documentația sovietică, „SS” însemna „Strict Secret”, ceea ce însemna că actul nu trebuia publicat niciodată”, a declarat Cătălin Vacarciuc.
Documentul stabilea în detaliu modul de desfășurare a Operațiunii „Sud”, desfășurată în perioada 6–9 iulie 1949, care prevedea deportarea a 11.280 de familii. Conform unui raport al poliției politice sovietice din iunie 1952, au fost deportate 35.796 de persoane, dintre care 14.033 femei, 11.899 copii și 8.864 bărbați. Alți 652 de oameni au fost urcați în trenuri și după 9 iulie 1949.
Istoricul a explicat că deportările din 1941 și cele din 1949 au avut obiective diferite. Dacă primul val a vizat intelectualii, liderii locali și persoanele considerate ostile regimului sovietic, cel de-al doilea s-a concentrat în special asupra țăranilor gospodari și a celor suspectați de colaborare cu autoritățile române.
„Uniunea Sovietică nu își încheiase complet procesul de subjugare a populației românești din RSSM. Pe fundalul încheierii celui de-al Doilea Război Mondial au rămas multe elemente percepute ca ostile regimului sovietic, ceea ce a determinat conducerea URSS să reia acest proces. Observăm însă o abordare total nouă: în Uniunea Sovietică răspunderea era colectivă”, a explicat profesorul.
Acesta a precizat că, dacă un părinte era considerat „antisovietic”, întreaga familie era inclusă pe listele de deportare.
„De obicei, tatăl era inclus neapărat în listă, fiind considerat un element periculos. Apoi, cel mai mare dintre copii, dacă era major sau aproape de majorat, risca în egală măsură să fie deportat”, a spus Vacarciuc.
Profesorul susține că familiile erau despărțite intenționat pentru a le distruge solidaritatea.
„Fără unitate nu există forță. Prin împrăștierea oamenilor pe întreg teritoriul Uniunii Sovietice, aceștia se pierdeau”, a afirmat istoricul.
El a subliniat că organele locale au avut un rol important în identificarea persoanelor care urmau să fie deportate, fapt care a generat o traumă colectivă resimțită și astăzi.
„Aici a și apărut trauma colectivă. Ai noștri au colaborat cu cei care ne-au cucerit și au contribuit direct la deportare. Dacă aveai un conflict cu un vecin, depuneai un denunț, iar a doua zi vecinul nu mai era”, a relatat profesorul.
După deportarea familiilor, locuințele acestora erau naționalizate, casele erau repartizate altor persoane, iar terenurile agricole erau integrate în colhozuri.
În opinia lui Cătălin Vacarciuc, memoria acestor tragedii trebuie păstrată pentru a preveni repetarea unor asemenea crime.
„Aceasta este lecția: unitatea poporului poate distruge orice tentativă de crimă împotriva noastră”, a conchis profesorul.
Pentru organizarea Operațiunii „Sud”, autoritățile sovietice au mobilizat 3.389 de colaboratori ai poliției politice și civile, 9.050 de soldați ai trupelor de interne și securitate și 22.560 de activiști locali de stat și de partid. Deportările au fost realizate cu 30 de eșaloane de tren care au plecat din 26 de gări, folosindu-se 1.637 de vagoane și 3.728 de camioane.
