Potrivit analistului, aprobarea în unanimitate de către statele membre ale UE a deschiderii clusterului privind relațiile externe era de așteptat, însă este posibil ca decizia să fi fost luată înainte de apariția crizei guvernamentale din Republica Moldova, transmite Ultimelestiri.md cu referire la radiochisinau.md.
„Există decizii care trebuie privite pozitiv și, probabil, această decizie a fost luată până la apariția acestei crize guvernamentale în Republica Moldova. Aceste clustere au și o latură politică și cred că, în actualul context, era de așteptat să fie deschise negocierile pe acest cluster și pe aceste două capitole”, a declarat Ion Tăbârță.
Expertul a remarcat că anterior se discuta și despre posibilitatea deschiderii negocierilor pentru un al doilea cluster, însă, din motive care nu sunt pe deplin clare, s-a decis continuarea negocierilor doar pe unul dintre acestea.
În același timp, Ion Tăbârță avertizează că situația politică internă generează semne de întrebare în privința ritmului negocierilor de aderare.
„În contextul crizei guvernamentale din Republica Moldova, desigur, au apărut întrebări: ce va fi cu procesul de negociere? Cât de mult va fi acesta afectat? Tot ce se întâmplă acum în politica internă din Republica Moldova vine cu o anumită pată de imagine asupra acestui parcurs, asupra imaginii imaculate pe care Republica Moldova a avut-o în ultimii ani”, a spus analistul.
Potrivit acestuia, este esențial ca autoritățile să desemneze cât mai rapid un nou Guvern, pentru a evita întârzieri în implementarea reformelor necesare procesului de aderare la Uniunea Europeană.
„Este foarte important cum vom reuși să ieșim din această situație politică delicată, cât de repede vom reuși să desemnăm noul Guvern și, în funcție de cine va fi noul prim-ministru și care va fi echipa sa, să mergem mai departe. Dacă va fi un candidat desemnat de PAS, atunci se va păstra actuala structură a Cabinetului de miniștri și programul de guvernare. Dacă va veni din nou un premier din afara partidului, atunci pot avea loc anumite schimbări la nivelul Cabinetului de miniștri”, a explicat Tăbârță.
Comentatorul politic a subliniat că își dorește ca tranziția către un nou Executiv să fie finalizată în cursul lunii iulie, astfel încât viitorul Cabinet de miniștri să poată continua reformele asumate în cadrul negocierilor de aderare.
Ultimelestiri.md amintește că statele membre ale Uniunii Europene au decis să deschidă un nou cluster de negocieri de aderare pentru Republica Moldova și Ucraina. Potrivit Euronews, ceremonia oficială este programată pentru 14 iulie.
