Experți în sănătate și organizații s-au mobilizat pentru a dezvolta rapid vaccinuri și tratamente împotriva acestei epidemii care a izbucnit în mai, cauzată de virusul Bundibugyo – împotriva căruia nu există nici vaccinuri și nici tratamente specifice omologate, transmite Ultimelestiri.md cu referire la stirileprotv.ro.
La începutul lui iunie, grupul de cercetare în domeniul vaccinurilor al Universității Oxford anunța lansarea unui prim test în vederea evaluării la om a siguranței și eficienței unui vaccin-candidat – denumit ChAdOx1 BDBV -, conceput în mod special împotriva Bundibugyo.
Prima doză a acestui vaccin – care folosește aceeași tehnologie ca vaccinul împotriva COVID-19 al AstraZeneca – a fost administrată vineri, la Oxford, unui voluntar, Ed Hunt, în vârstă de 37 de ani, a declarat AFP un purtător de cuvânt al universității.
Alți voluntari sunt în curs de recrutare.
„Am adus acest vaccin-candidat de la concepere la primele teste pe om în doar opt săptămâni”, a anunțat într-un comunicat David Pulido-Gomez de la Institutul de Științele Pandemiilor de la Oxford.
„Atingerea acestei etape într-un timp atât de scurt reflectă un efort colectiv extraordinar”, a subliniat el.
În vederea acestui prin test, finanțat de către Coaliția pentru Inovații în Pregătirea împotriva Epidemiilor (CEPI), Serum Institute of India anunță că a furnizat 4.000 de doze experimentale.
Institutul anunță că a constituit un stoc de 620.000 de doze „în vederea unei potențiale folosiri viitoare”.
Mai multe alte vaccinuri experimentale împotriva Bundibugyo sunt în curs de dezvoltare – accelerată -, în vederea intrării în faza testelor clinice.
Două tratamente sunt, de asemenea, în faza de pregătire.
Epidemia febrei hemoragice ebola s-a soldat cu peste 1.000 de morți în Republica Democratică Congo (RDC) și în Uganda, potrivit unui ultim bilanț comunicat miercuri de către Organizația Mondială a Sănătății (OMS).
