Împreună cu părinții, copiii au participat la toate jocurile organizate de Moș Crăciun. Aceștia au menționat că s-au distrat de minune, transmite Ultimelestiri.md, cu referire la tvn.md.
„Mie foarte mult mi-a plăcut acest matineu și Santa Claus, eu vreau să mai vin aici de fiecare dată”;
„Aici eu azi am mers pe sub zăpadă, am aplicat mandarine pe copaci, am dansat sub muzică împreună cu Santa Claus și Bombonica, împreună am ghicit cântece și am împodobit bradul”, au spus micuții.
Programul a fost gândit în așa fel, încât să consolideze relațiile între copiii ucraineni și să contribuie la integrarea lor în comunitate.
„Noi lucrăm cu acești oameni, cu ucrainenii noștri dragi, lucrăm cu ei toată perioada de când sunt aici, pentru copii și părinți e foarte important să simtă un pic de sărbătoare, un pic de fericire de aceea a fost luată decizia de ai aduna împreună, ca să poată petrece timpul cu toată familia”, a declarat Ana Antipova, psiholog în cadrul AO CASMED.
Activitatea a fost realizată de Asociația Obștească CASMED, finanțată de Crucea Roșie din Elveția și JOHANNITER – UNFALL – HILFE.
