În cadrul unui interviu pentru presa de peste Prut, Popșoi a declarat că poziţia cea mai problematică este cea a Federaţiei Ruse, care de 30 de ani menţine trupe pe teritoriul R. Moldova, transmite Ultimelestiri.md cu referire la Agerpres.ro.
„Tatăl meu este veteran al războiului de pe Nistru, a apărat suveranitatea, independenţa şi integritatea teritorială ale R. Moldova, iar eu, în calitate de diplomat, nu pot admite altă soluţie decât una paşnică şi în contextul oportunităţilor care se deschid este fezabil ca acest lucru să se întâmple. În ce măsură vom reuşi depinde şi de constrângerile regionale, aşa cum bine punctaţi. Este cert că avem sprijinul deplin al partenerilor şi prietenilor noştri din Ucraina, nemaivorbind de România”, a declarat Popșoi.
Șeful MAE de la Chișinău a menționat că poziţia cea mai problematică este cea a Federaţiei Ruse, care de 30 de ani menţine trupe pe teritoriul R. Moldova, în pofida nenumăratelor insistenţe ale autorităţilor de la Chişinău şi ale comunităţii internaţionale, dar şi a angajamentului public internaţional asumat de Moscova la Summitul OSCE din 1999 de la Istanbul.
„Va trebui să muncim, să depunem eforturi diplomatice împreună cu partenerii noștri internaționali pentru a apropia acel moment când Federaţia Rusă va conştientiza că trebuie să renunţe la acea prezenţă militară care nu are niciun substrat legal, juridic în Republica Moldova”, a conchis Popșoi.
