„Mama lui Aleksei şi avocaţii săi au sosit la morgă în această dimineaţă (luni). Nu au primit autorizaţia să intre. Unul dintre avocaţi a fost literalmente împins afară. Când personalul a fost întrebat dacă trupul lui Aleksei se află acolo, ei nu au răspuns", a scris pe reţelele de socializare Kira Iarmîş, purtătoarea de cuvânt al lui Navalnîi, transmite Ultimelestiri.md cu referire la adevarul.ro.
Ea a precizat că anchetatorii au informat-o pe mama lui Navalnîi şi pe avocaţii săi că ancheta cu privire la moartea acestuia în închisoare a fost „prelungită”.
„Nu ştim cât va dura asta. Cauza morţii este încă «nedeterminată». Ei mint, trag de timp şi nici măcar nu o ascund", a scris Kira Iarmîş pe reţeaua X.
Opozantul rus şi principalul adversar al preşedintelui rus Vladimir Putin a murit vineri, la vârsta de 47 de ani, într-o colonie penitenciară din regiunea arctică, unde ispăşea o pedeapsă de 19 ani de detenţie.
El a fost închis de la întoarcerea sa în Rusia, la începutul lui 2021, iar sănătatea sa s-a deteriorat în ultimele luni.
Mama lui Navalnîi, Liudmila Navalnaia, a sosit sâmbătă, însoţită de un avocat, la colonia penitenciară din regiunea arctică în care fiul ei fusese transferat în decembrie anul trecut.
Potrivit Serviciului Penitenciar din Rusia (FSIN), Aleksei Navalnîi a murit vineri după ce „s-ar fi simţit rău după o plimbare".
Vladimir Putin nu a făcut nicio declaraţie cu privire la moartea lui Navalnîi, produsă cu o lună înainte de alegerile prezidenţiale, în urma cărora liderul de la Kremlin ar putea să rămână la putere pentru un nou mandat de şase ani
„Novaia Gazeta” a scris că trupul neînsuflețit al lui Navalnîi se află la morga Spitalului Clinic Districtual din orașul Salehard, situat chiar pe linia Cercului Arctic, iar până acum nu s-a efectuat nicio autopsie.
Potrivit autorităţilor ruse, Navalnîi s-ar fi prăbuşit când făcea exerciţii în condiţii geroase şi toate încercările de a-l resuscita au eşuat. Moartea sa a fost declarată oficial la ora locală 14.17.
În același timp, „Novaia Gazeta” se întreabă asupra motivelor pentru care încă nu a avut loc autopsia. Și enumeră două: ordin de la Moscova sau eschivarea medicilor locali într-o chestiune atât de sensibilă.

Un comentariu
Pingback: Deputații BCS și PSRM au mers la Moscova în ziua decesului lui Navalnîi - Ultimele ştiri din Moldova