Băieții au încercat să ignore bărbatul, însă agresorul a apucat tânărul pe nume Maxim și la aruncat spre geam, potrivit presei ucrainene, transmite Ultimelestiri.md.
Agentul de securitate din Kiev care l-a împins pe adolescentul Maxim Materuhin, în urma căruia acesta s-a ales cu o tăietură la gât și a deceda pe loc, se afla în stare de ebrietate alcoolică, avea asupra sa o armă de serviciu și droguri. Iar conflictul în sine a început din cauza unei dispute cu privire la serviciul militar. Acest lucru a fost afirmat de către fratele lui Maxim într-o postare pe Instagram.
Cronologia evenimentelor
Un grup de tineri, printre care și adolescentul Maxim, se aflau într-un funicular. Potrivit unui martor ocular, aceștia au fost abordați de un bărbat beat.
„Nu am reacționat la el pentru că mirosea puternic a alcool. Faptul că i-am ignorat prostiile l-a înfuriat și nu a încetat să intervină în conversația noastră. Apoi și-a îndreptat atenția spre Maxim, care părea mai mare și mai înalt decât noi toți, și l-a întrebat: „Vei plăti datoria față de Patrie?". Maxim i-a răspuns: „Când va veni timpul, o voi apăra" – spune martorul ocular.
Potrivit martorului ocular, Maxim i-a spus că este gata să apere Patria, dar a remarcat că nu s-a adresat atacatorului și nu a dat dovadă de agresivitate.
„Mi-am dat seama că este agitat și că ținea în mână un spray cu piper în caz că începea o bătaie. Când a sosit funicularul, am coborât, iar Maxim a fost ultimul. Bărbatul l-a apucat de cămașă și l-a aruncat peste geam. Pentru că era beat, nu s-a putut ține pe picioare și a zburat după el. El era peste Maxim și am început să-l stropesc pe bărbat din spray-ul cu piper", își amintește fratele celui decedat.
Maxim s-a ridicat și a făcut câțiva pași spre fratele său, dar apoi a căzut inconștient. Toți cei prezenți s-au grăbit să-l ajute, unul dintre prieteni s-a culcat peste făptaș pentru a-l împiedica să fugă. Alții au încercat să oprească sângerarea.
Maxim a început chiar să respire, dar apoi a murit. Apoi au sosit poliția și ambulanța.
Bărbatul arestat era în stare de ebrietate și asupra lui au fost găsite droguri și arme, dar poliția a declarat că va fi nevoie de expertiză pentru a confirma acest lucru.
„Bărbatul acuzat este un fost angajat al GBI Andrei Kosov. La moment, Kosov a fost eliberat la domiciliu pe motiv că forțele de ordine consideră că Maxim și bărbatul și-au pierdut echilibrul și au căzut în geam, ceea ce nu este adevărat", – a adăugat un martor ocular.
De menționat că, potrivit datelor oficiale, Andrei Kosov nu a lucrat în cadrul Biroului de Stat de Investigații, așa cum susține fratele celui decedat, ci în cadrul Departamentului de Stat pentru Protecție. Departamentul a confirmat că este vorba de angajatul lor, bărbatul a fost suspendat din funcțiile oficiale și a promis că va ajuta la anchetă.
După incident, Andrei Kosov a fost acuzat de crimă cu premeditare în temeiul articolului 115 din Codul penal al Ucrainei.
Trebuie remarcat faptul că agențiile de aplicare a legii nu au specificat oficial numele forțelor de ordine suspectate. În plus, la momentul publicării acestui articol, serviciile de presă ale agențiilor nu au comentat informația potrivit căreia deținutul ar fi fost deja eliberat acasă.
Cum era Maxim
După cum au aflat jurnaliștii, numele băiatului este Maxim Materuhin. Era pasionat de fotbal și era foarte apropiat de fratele său mai mic, Daniil.
Maxim era un jucător al echipei de fotbal „Chaika" din Petropavlivska Borschagivka, lângă Kiev.
A fost elevul clasei a 10-a la școala nr. 36 din Kiev, pe care a absolvit-o și mama sa, Irina.
Familia Materuhin locuia în cartierul Goloseevsky și, potrivit cunoscuților lor, erau foarte prietenoși și apropiați.
