În cadrul intervenției sale, Anca Dragu a subliniat că dezvoltarea pieței de capital reprezintă un obiectiv strategic pentru Republica Moldova, în contextul diversificării surselor de finanțare pentru economie și al avansării pe calea integrării europene, transmite Ultimelestiri.md.
„Pentru Republica Moldova, dezvoltarea pieței de capital este o condiție pentru a finanța mai bine economia reală, investițiile pe termen lung și accesul oamenilor la locuințe”, a declarat guvernatoarea BNM, adăugând că o piață mai transparentă și mai bine conectată la spațiul financiar european poate sprijini incluziunea economică.
Oficialul a menționat că piața ipotecară din Republica Moldova a înregistrat creștere în ultimii ani, ceea ce reflectă interesul pentru creditarea locuințelor, dar și necesitatea unor instrumente de finanțare pe termen lung. În acest context, obligațiunile garantate ar putea contribui la refinanțarea portofoliilor ipotecare și la extinderea accesului la finanțare.
Anca Dragu a mai subliniat că accesibilitatea locuințelor trebuie corelată cu stabilitatea financiară, protecția consumatorilor și eficiența energetică, iar dezvoltarea produselor financiare verzi poate sprijini atât reducerea costurilor pentru gospodării, cât și investițiile sustenabile.
Totodată, guvernatoarea BNM a trecut în revistă progresele Republicii Moldova în modernizarea infrastructurii financiare, inclusiv consolidarea Depozitarului Central Unic al Valorilor Mobiliare, lansarea Bursei Internaționale a Moldovei în parteneriat cu Bursa de Valori București, extinderea platformei e-VMS și adoptarea Taxonomiei naționale pentru finanțare durabilă.
„Republica Moldova construiește o piață financiară mai conectată, mai credibilă și mai capabilă să susțină investițiile pe termen lung”, a afirmat Anca Dragu, menționând că BNM va continua alinierea cadrului financiar național la standardele Uniunii Europene.
Evenimentul ECBC reunește anual peste 300 de reprezentanți ai autorităților de reglementare, instituțiilor financiare și investitorilor și abordează teme precum dezvoltarea piețelor de capital, finanțarea locuințelor, digitalizarea și sustenabilitatea.
![]()
