„Există în continuare probleme la achitarea salariilor. Au fost achitate salariile pentru luna februarie și, începând de azi, sunt achitate restanțele pentru luna martie,” a spus Spînu, transmite Ultimelestiri.md cu referire la bani.md.
Ministrul a subliniat necesitatea unei reforme serioase pentru CFM, afirmând că operatorul de stat nu mai poate funcționa în modul în care a funcționat până acum.
„Calea ferată are nevoie de o reformă serioasă. Nu mai poate funcționa cum a funcționat. Sunt sigur că după reformare, foarte rapid vom avea o companie competitivă și care va putea plăti salariile,” a adăugat Spînu.
Pentru a compensa lipsa investițiilor din trecut, ministrul a menționat că în prezent există două proiecte mari în derulare, cu un cost total de peste 250 de milioane de euro. Acestea vizează modernizarea tronsoanelor Tighina-Basarabeasca-Giurgiulești și Bălți-Ungheni-Chișinău-Căinari.
„Facem tot posibilul pentru a recupera lipsa investițiilor care nu s-au făcut la CFM. În prezent, avem două proiecte mari în derulare, cu un cost de peste 250 de milioane de euro. Este vorba de tronsonul Tighina-Basarabeasca-Giurgiulești și Bălți-Ungheni-Chișinău-Căinari,” a explicat ministrul.
Reforma și investițiile sunt văzute ca soluții esențiale pentru redresarea CFM și pentru asigurarea plății salariilor angajaților la timp.
