Proiectul urmărește armonizarea cadrului normativ național cu standardele europene în planificarea, autorizarea și dezvoltarea infrastructurilor energetice de importanță regională. Astfel, se vizează creșterea securității energetice, integrarea piețelor și dezvoltarea coridoarelor energetice prioritare, transmite Ultimelestiri.md.
Printre principalele obiective se numără: stabilirea unui proces clar și predictibil pentru selectarea, autorizarea și implementarea proiectelor de interes comun sau reciproc în cadrul Comunității Energetice; simplificarea procedurilor administrative; consolidarea rolului Ministerului Energiei în coordonarea și monitorizarea proiectelor strategice; precum și asigurarea coerenței cu planurile regionale și mecanismele europene de finanțare.
Transpunerea Regulamentului TEN-E este considerată un pas important spre integrarea Moldovei în piața energetică europeană, facilitând accesul proiectelor naționale la finanțare, creșterea rezilienței sistemului energetic și modernizarea rețelelor, inclusiv pentru energie electrică, hidrogen și CO₂.
Proiectul de lege va fi înregistrat în curând și va fi supus consultărilor publice, în care autoritățile, mediul de afaceri și societatea civilă vor putea să își exprime opiniile și recomandările.
