Alexei Taran a precizat că dezvoltarea energiei solare este favorizată de costurile mai accesibile ale echipamentelor și de instalarea mai simplă și rapidă a panourilor fotovoltaice comparativ cu cele eoliene. Aceste avantaje au contribuit la creșterea interesului pentru investițiile în acest sector, transmite Ultimelestiri.md cu referire la IPN.
Potrivit directorului ANRE, în 2024 a fost introdus mecanismul de facturare netă pentru prosumatori, care permite consumul energiei produse din surse regenerabile în propria locuință sau afacere și a înlocuit sistemul de contorizare netă.
La sfârșitul anului trecut, aproximativ 5 mii de consumatori beneficiau încă de contorizare netă, iar circa 3.500 trecuseră la noul mecanism.
Potrivit Centrului Național pentru Energie Regenerabilă, în 2025, 24,5% din consumul final brut de energie electrică al Republicii Moldova a fost acoperit din surse regenerabile.
