Agenția Națională pentru Sănătate Publică va analiza anual aproximativ 480 de probe prelevate din 30 de zone pentru scăldat. În cazul în care apa va prezenta pericol pentru sănătate, autoritățile vor putea recomanda evitarea scăldatului sau vor putea restricționa temporar accesul. Siguranța apei va fi indicată prin simboluri, iar rezultatele analizelor vor fi publicate pe pagina ANSP, transmite Ultimelestiri.md cu referire la IPN.
Regulamentul stabilește și cerințe pentru amenajarea zonelor de recreere. Acestea vizează asigurarea toaletelor și pubelelor, evacuarea apelor uzate, iluminarea și menținerea condițiilor sanitare.
Ministerul Sănătății precizează că noile reguli sunt necesare după ce, în ultimii ani, în unele zone de agrement au fost depistate depășiri ale parametrilor microbiologici admiși, inclusiv prezența unor microorganisme care pot provoca îmbolnăviri.
În Republica Moldova sunt opt zone pentru scăldat de importanță națională și alte 31 de zone de recreere stabilite de autoritățile locale.
