Întrebat dacă este posibil ca Moldova să revină la un tarif de aproximativ 8 lei pentru un metru cub de gaze, așa cum promiteau unele formațiuni politice în campania electorală, ministrul a respins categoric această perspectivă, transmite Știri.md cu referire la unimedia.info.
„Gaz la preț ieftin nu o să mai fie niciodată. Noi am plătit un preț politic, al dependenței de acest gaz”, a precizat Junghietu, amintind perioada în care consumatorii achitau aproximativ 4 lei pentru un metru cub.
Ministrul a menționat că evoluțiile de pe piața energetică europeană din ultimii ani demonstrează cât de volatil poate deveni prețul gazelor atunci când țările încearcă să-și reducă dependența energetică, mai ales în contextul războiului din Ucraina. „Au fost observate inclusiv prețuri de câte 1200 de euro sau 2000 de euro mia de metri cubi în Europa”, a subliniat el.
Junghietu a comentat și perioada în care moldovenii achitau tarife mult mai ridicate. „Când am plătit 30 de lei, ce am plătit?”, a fost întrebat ministrul. „Ăla a fost prețul libertății”, a răspuns el.
În încheiere, ministrul a făcut referire și la relațiile energetice cu Gazprom, afirmând că „contractele cu Gazprom nu erau tocmai transparente și nu erau tocmai în beneficiul cetățenilor Republicii Moldova”.
