Până la data de 31 mai, consumatorii casnici au achitat 97,5% din sumele facturate în 2024, ceea ce constituie cu 0,9 puncte procentuale mai mult în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut, transmite Ultimelestiri.md.
„În cazul consumatorilor non-casnici (persoanele juridice), ponderea transferurilor a fost de 97,8%, ceea ce este cu trei puncte procentuale mai mult în comparație cu aceeași perioadă a anului 2023. Întreprinderile din sectorul energetic și termic din țară au achitat facturile în proporție de 100%, ceea ce este cu 6,1 puncte procentuale mai mult comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut”, se arată în comunicatul întreprinderii.
Totodată, în perioada de referință, de la rețeaua de distribuție a gazelor natural au fost deconectate 481 de unități de consum, datoriile posesorilor ridicându-se la circa 3,6 milioane de lei.
Față de 287 de consumatori s-a aplicat condiția plății preventive, drept consecință a sistării anterioare a furnizării de gaze naturale pentru neachitarea în termen a contravalorii gazelor naturale consumate.
„Nivelul de achitare a consumului de gaze naturale furnizate la data de 31 mai 2024 se ridică la 98,5%, și constituie 5,723 miliarde lei, sau cu 30% mai puțin în comparație cu aceeași perioada anului trecut, fapt explicabil prin diminuarea pronunțată a tarifelor în perioada respectivă”, se mai menționează în comunicat.
