Potrivit secretarului de stat, fructele și legumele din Republica Moldova sunt la mare căutare, deoarece, odată ce au fost gustate, acei consumatori sunt în așteptarea altor cantități exportate, transmite Ultimelestiri.md, cu referire la moldova1.md.
„Noi suntem pe primul loc la exportul de prune. Noi am văzut acest salt care a fost din anul 2021 până în anul 2023 la nivel de export în cantitate. În 2021, noi exportam 75 de tone de cireșe, în 2023 am exportat 2600 de tone, la prune de la 27.000 am făcut saltul până la 60.000”, a afirmat Vasile Șarban.
De asemenea, acesta susține că, în cazul altor produse, precum usturoiul, sucul de struguri și roșiile, producătorii autohtoni „nu au valorificat această oportunitate”, însă MAIA va întreprinde măsuri pentru a spori atractivitatea acestor domenii. De asemenea, acesta a declarat că instituția depune eforturi constante pentru a majora cotele de export sau chiar pentru a liberaliza total comerțul.
Exporturile pe piața europeană sunt în constantă creștere, în acest context, Vasile Șarban a subliniat importanța menținerii unor standarde ridicate pentru produsele exportate. Acesta spune că trebuie să fim foarte atenți, pentru că odată ce a fost posibil de căpătat această piață, trebuie să o menținem la un nivel foarte înalt.
„Trebuie să menținem calitatea produselor exportate, inofensivitatea, să nu facem stropiturile sau tratamentele contra dăunătorilor cu orice preparate, este o listă de preparate înregistrate în catalogul național, sunt niște aspecte de care noi trebuie să ținem cont. Responsabilitatea este foarte mare, odată ce unul sau doi dintre exportatori vor face niște greșeli la export, noi riscăm ca țară să trecem la un alt nivel, sau în genere la stoparea exportului în UE”, a declarat secretarul de stat al MAIA.
De asemenea, oficialul a anunțat că Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare își propune mărirea cantităților și suprafețelor de cultivare pentru a sprijini producătorii locali și pentru a valorifica oportunitățile pe piața UE, menționând că ceea ce produce Republica Moldova nu este atât de mult, dar „cantitatea prunelor exportate a arătat că chiar dacă nu sunt atât de multe, oricum Republica Moldova poate fi însemnată pe orice hartă a exportului”.
Ultimelestiri.md amintește că, Consiliul Uniunii Europene a aprobat decizia de a prelungi privilegiile comerciale pentru Moldova şi Ucraina pentru încă un an.
Ministrul Dezvoltării Economice, Dumitru Alaiba, susține că decizia reprezintă o oportunitate „uriașă” pentru antreprenorii din țara noastră.