Companiile aeriene din întreaga lume ar putea reduce programul curselor în această vară, în contextul aprovizionării tot mai dificile cu combustibil pentru avioane, a declarat directorul general al Asociației Internaționale a Transportatorilor Aerieni, Willie Walsh, transmite Ultimelestiri.md cu referire la antena3.ro.
Potrivit acestuia, Asia ar putea fi prima regiune afectată, urmată de Europa, Africa și America Latină. Walsh a precizat că operatorii aerieni ar putea începe să reducă numărul zborurilor, în condițiile în care nu știu dacă vor avea suficient combustibil pentru întreaga perioadă de vară.
Totuși, șeful IATA spune că nu se așteaptă la un colaps total al călătoriilor aeriene în următoarele luni. El a menționat că oamenii vor continua să zboare, deoarece cererea pentru vacanțele de vară rămâne solidă.
De la începutul războiului din Iran, prețul kerosenului s-a dublat. Asia este considerată deosebit de vulnerabilă, deoarece multe state depind puternic de combustibilul importat. În același timp, țările asiatice care au producție proprie și capacități de rafinare, inclusiv China și Coreea de Sud, își reduc exporturile pentru a-și acoperi necesitățile interne.
Comisarul european pentru transport durabil și turism, Apostolos Tzitzikostas, a anunțat luna aceasta că Executivul comunitar vrea să majoreze producția de combustibili de aviație sintetici, pentru a reduce dependența de importurile din Orientul Mijlociu.
Companiile aeriene europene au avertizat că, în următoarele săptămâni, s-ar putea confrunta cu un posibil deficit de combustibil pentru avioane, ca efect al războiului din Iran. Situația ar putea perturba sezonul călătoriilor de vară.
Conflictul a dus la creșterea prețului kerosenului, a frânat dezvoltarea industriei aeriene și ar putea obliga operatorii să scumpească biletele, să reducă planurile de extindere și să-și revizuiască prognozele.
Europa este, la rândul ei, vulnerabilă, deoarece importă aproximativ 30% – 40% din combustibilul pentru avioane, iar cel puțin jumătate din această cantitate provine din Orientul Mijlociu.
IATA reprezintă aproximativ 350 de companii aeriene din întreaga lume, echivalentul a 80% din traficul aerian mondial.
