Într-un interviu acordat pentru TVR 1, premierul Vasile Tofan a declarat că testarea infrastructurii a început, iar autoritățile lucrează „contra cronometru” pentru respectarea noului termen, transmite Ultimelestiri.md cu referire la tvrmoldova.md.
„(…) Este o linie a independenței, cum o numim noi… Testarea pentru această linie a început și vrem să o dăm în exploatare de o manieră finală chiar de Ziua Independenței, pe sfârșit de august, pe 27 august și foarte curând, foarte. Lucrăm contracronometru pentru a le reuși pe toate”, a anunțat premierul Republicii Moldova, Vasile Tofan.
Vasile Tofan a declarat că autoritățile intenționează să continue dezvoltarea interconectărilor energetice cu România, menționând printre proiectele majore linia electrică Vulcănești–Chișinău, la care România participă direct, precum și linia Bălți–Suceava, aflată în construcție.
Premierul a subliniat că aceste proiecte nu reprezintă doar investiții în securitatea energetică a Republicii Moldova, ci aduc beneficii și României, inclusiv prin posibilitatea de a exporta energie electrică spre Ucraina.
„Aceste interconectări permit și exportul de energie către Ucraina. Și Ucraina, din câte știți, are un mare deficit de energie electrică, deci este inclusiv în beneficiul românilor”, a afirmat Vasile Tofan.
La începutul lunii iulie, Ruslan Surugiu, șeful UCIPE – Unitatea de Implementare a Proiectelor în Energetică, a confirmat pentru TVR Moldova că lucrările la Stația Electrică Chișinău, parte a proiectului strategic al liniei Vulcănești–Chișinău, nu se încheie în luna iulie, așa cum prevedea inițial contractul, ci până la sfârșitul anului curent.
Stația Electrică Chișinău este parte esențială a liniei Vulcănești – Chișinău, „linia independenței”. Fără acest obiectiv nu poate fi folosită infrastructura energetică respectivă, chiar dacă linia propriu-zisă și Stația Electrică Vulcănești sunt finalizate. Asta înseamnă că Republica Moldova se ține în continuare în linia care trece prin regiunea transnistreană.
Ruslan Surugiu relata acum două luni că lucrările de modernizare a Stației Electrice Chișinău 330 kV înregistrează întârzieri, iar antreprenorii riscă penalități de până la 10% din valoarea contractului. Surugiu a amintit că lucrările la Stația Electrică Chișinău trebuia inițial încheiate în octombrie 2024, dar termenul a fost prelungit din cauza mai multor circumstanțe neprevăzute, inclusiv a efectelor războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei.
Cine execută lucrările?
Modernizarea Stației Chișinău 330 kilovolți și extinderea Stației Electrice Vulcănești 400 kilovolți sunt etape esențiale pentru racordarea liniei Vulcănești-Chișinău 400 kilovolți la infrastructura energetică din sudul și centrul Republicii Moldova, inclusiv a municipiului Chișinău. Acest sistem va permite transportarea directă a fluxurilor de energie către cel mai mare nod de consum din republică. Contractul în valoare de 11,88 milioane de euro, pentru modernizarea Stației Chișinău, a fost semnat în ianuarie 2022 cu asociația de companii Siemens Energy SRL – Electromontaj SA – Energotech SA din România, desemnată câștigătoare a licitației internaționale.
Liderul asociației câștigătoare – Siemens Energy SRL (România) – este prezentată ca parte a grupului corporativ german Siemens AG, unul dintre cei mai mari și notorii producători mondiali de echipamente pentru sectorul electroenergetic. Lucrările trebuiau să fie finalizate în octombrie 2024.
În schimb, contractul pentru extinderea Stației Electrice Vulcănești prevedea finalizarea lucrărilor la finele lunii ianuarie 2025 de asociația de companii Celin SRL și Energobit SA din România. Contractul are o valoare de circa 3,8 milioane de euro, iar durată de execuție este de până la 16 luni.
Linia Vulcănești-Chișinău, supranumită „linia independenței energetice”, are o lungime de 157 de kilometri și formează o legătură strategică între sudul și centrul Republicii Moldova. Proiectul este finanțat de Grupul Băncii Mondiale și realizat de Guvern, prin Ministerul Energiei al Republicii Moldova și UCIPE. Beneficiar al proiectului este Întreprinderea de Stat Moldelectrica.
